Victorioasa Lumină
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de bragagiu in 15/12/2012
O peșteră-nflorită în lumină,
Un cer iluminat de aurore,
Dar și o noapte-n pândă și străină
Foindu-se cu fiare carnivore.

Magi înțelepți din părți orientale,
Baci de pe loc în straiele de blană,
Dar și religii strict tradiționale
Cu avântări de ziduri și de hrană.

Cântări de îngeri nemaiauzite
Și oameni într-o blândă închinare,
Însă și minți fricoase și citite
Ce vor a fi atotstăpânitoare.

Din Cer Credința-n inimi ce-i născută
Crescându-și viața spre sinceritate
Și-o umbră de ecou perfidă, mută
Încolăcind oricare libertate.

Un dualism ce-ar vrea să se propage
Ca orice pas să-l facem doar în frică,
Ci Viața în Lumină te atrage,
Iar ritul te sugrumă în nimică.

O luminiță mică și gingașă
E-n stare-n întuneric să reziste,
Iar bezna fie chiar și uriașă
Nu poate în lumină să existe.

Cât n-ar vrea fanatismu-n ezoteric
Să stranguleze Viața ca-n omături:
Lumina luminează-n întuneric,
Obscuritatea doar umbrește-alături!!!
..Si luminita, a devenit ;Lumina Lumii , iar asa cum spune, stihul, din fiecare semintie, i s-a inchinat Lui.Frumos, poetic si foarte adevarat!
Adăugat în 15/12/2012 de sanda_tulics
Intradevar lumina lui e atit de mare ,de puternica incit nu se stinge niciodata si va ardea cu un foc etern in noi.Frumoasa poezie. Fii binecuvintat..!
Adăugat în 15/12/2012 de lesica
Statistici
  • Vizualizări: 1150
  • Export PDF: 24
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni