Mântuirea, ce mi-e dată

Mântuirea, ce mi-e dată
Prin vestea bună-a iubirii
Că-n Hristos, Fiul măririi
Mi-este dată, fără plată,
Mi-a dat curajul trăirii.

Ea-mi poartă fiinţa toată
Spre ţinta desăvârşirii,
Şi-n contextul izbăvirii
Spre o viaţă mai curată
Lupta-voi, cu legea firii.

Mântuirea, ce mi-e dată
Prin crucea de la Calvar,
Prin al cerului sfânt dar
Nu poate fi cumpărată,
Cu aurul... cel mai rar,

Ci ea-mi este acordată
Prin credinţă, ca un dar
N-are zăgaz, nici hotar,
În Isus, mi-e-asigurată
Ca un scump mărgăritar.

Ea se-acordă la oricine!
De ascultă şi-o primeşte
În credinţă se-nnoieşte,
Făcând totdeauna bine
Şi în Duhul se-ntăreşte,

Şi-n cântări sfinte divine,
Sufletul, şi-l primeneşte
Pe drumul ce vieţuieşte,
Gândurile având senine
Că prin har, călătoreşte.

Scumpă îmi e izbăvăirea
Ce mi se dă prin Hristos!
Şi de umblu-n pas voios,
Cânt şi laud mântuirea
Darul scump şi preţios.

Ea mi-a adus fericirea,
Când m-a ridicat de jos
Prin sfântul har valoros,
Şi de am altfel gândirea,
O am prin Isus Hristos!

Flavius Laurian Duverna
18 decembrie 2012