Doamne, în trup sunt chinuit
Şi grea îmi e umblarea,
Dar duhul meu, tot mai sfinţit,
Prin harul Tău nemărginit,
Primit-a vindecarea.

Mai şchiopătând, mai lăcrimând,
Eu merg pe cărăruie,
M-agăţ de promisiuni, urcând
Şi cânt toţi psalmii, rând pe rând,
Privind spre Cetăţuie.

Iartă! Atâta doar Te rog,
Tot ce nu-i bun în mine,
Sunt doar un biet sărman, olog
Şi ce-aş putea să-Ţi las zălog,
Când totu-i de la Tine?

Priveşte Doamne, inima
Şi dragostea-mi fierbinte,
E tot ce am şi ce pot da,
Căci Duhul Tău trăieşte-n ea
Şi sfintele-Ţi cuvinte.

Iar de-i greşită fapta mea
Şi gura rău vorbeşte,
Să pui Tu laudă în ea,
Să spună doar Amin şi da!
Şi viaţa îmi sfinţeşte.

18/12/2012, Barcelona