Tot poporul e-ntr-o mare frământare,
Căci se apropie o mare sărbătoare.
Vine Crăciunul, și se cuvine,
Să-l așteptăm cu mesele pline.

Îl așteptăm pe Moș Crăciun,
În sacu-i, ce-o mai avea acum?
Cadouri multe-n sacul lui greu,
Așa cum fost-a mai mereu.

Mai toate casele sunt pline,
De zgomot mult și veselie,
Și chefurile sunt în toi
Căci iarăși e Crăciun la noi.

O, vai, acesta-i adevăru-adevărat.
E sărbătoare, dar noi am uitat,
Că e ziua în care un Fiu ni s-a dat,
Un prunc minunat, un fiu de-mpărat.

În fecioară curată, a fost zămislit
În ieslea cea rece, S-a născut umilit
Sărac și lipsit a fost pe pământ
Stăpânul cel veșnic al cerului sfânt.

Atât de mult El ne-a iubit,
O viață amară pe pământ a trăit,
Iar noi, ticăloși și netoți,
L-am pus pe o cruce, chiar între hoți.

N-am putut să credem,
N-am fost în stare nici măcar să-nțelegem,
Că Dumnezeu atât ne iubește,
Încât, chiar pe Fiul ni-L dăruiește.

Așteptăm Crăciunul. E sărbătoare,
Dar câți dintre noi mai au habar oare,
Ce semnifică de fapt, această zi mare?
E o zi minunată, o mare chemare!

E chemarea ce Tatăl ne-o face tuturor,
Nu numai celor din al Său popor...
Isus e promisiunea împlinită,
Primiți-L cu inima smerită!

Ne pierdem în tradiții și în obiceiuri,
În petreceri și în cadouri,
Uităm de cadoul cel mare,
Pe care l-am primit fiecare,
Uităm de darul nemeritat
Ce Dumnezeu ni l-a dat.

E timpul acum să ne trezim,
Cu inimi deschise să Îl primim,
Să vestim nașterea Domnului Isus,
Căci pentru noi, a coborât El de sus.

Vino, Pruncule Sfânt, și-n inima mea,
Asta e tot ce îți pot eu da.
Dă-mi putere din puterea Ta,
Și viața întreagă la iesle voi sta.