DIN NOU LA IESLE

Cu umilință iar pornesc
Spre iesle să-mi încarc ființa
Cu un fior dumnezeiesc
Și să-mi înflăcărez credința.

Și meditez până ajung
La chipul care mă încântă
Deși e drumul tare lung
Lăuntrul meu tot timpul cântă.

Și alți drumeți călătoresc
Să-L vadă pe copil în fașă
Că știu că de la El primesc
Priviri ce fermecați îi lasă.

Ai lui Irod adepți ar vrea
Pe drum să îmi răstoarne planul
Dar cine...cine ar putea
Să îmi întunece elanul?,

Ci-atras fiind de-un tainic dor
Dau la o parte bariere
S-ajung la-l meu Mântuitor,
Să-I dau onorul în tăcere.

Sosit acolo-s copleșit
De-atâta sfântă simplitate
Din prima clipă am simțit
Că a venit din Trinitate.

Privind la ochii Lui senini
Pot înțelege ce-i iubirea
Simt cum din El apar lumini
Și cum emană Nemurirea...

Și-o taină deslușesc citind
Pe fața Lui strălucitoare:
El n-a venit cu-n negru gând
Ci ca să dea răscumpărare.

Că a fost gînd, că a fost vis
Nu pot să spun, dar nu contează
Mi-a dat imbold spre Paradis
Și ființa-mi se înseninează.

George Cornici/16 Dec. 2012