Înc-un an s-a consumat
Autor: George Cornici  |  Album: Miresme pentru suflet  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de geocornic in 25/12/2012
ÎNC-UN AN S-A CONSUMAT...

Înc-un an s-a consumat,
A zburat spre altă zare
A fost binecuvântat
Sfântul Duh ne-a mângâiat
Și ne-a dat orientare
Spre Tărâmul mult visat.

Înc-un an bogat în har
A trecut spre veșnicie
Filele din calendar
Au fost aruncate iar
Ne cuprinde-o nostalgie
Și un dor de-un alt hotar.

Daruri multe am primit
Din cămara cea cerească
Am mai plâns, am mai glumit.
Greutăți am depășit
Doar prin grija părintească
A Stăpânului iubit.

Au fost zile și cu nori
Și destule-au fost torente
Dar când am privit spre sori
Am văzut numai splendori
Și-au urmat evenimente
Unde-am fost biruitori.

Spre Cetate-am fost ghidați
De Lumina ce dă viață
Și am fost interesați
Să edificăm pe frați
Cu-a Păstorului povață
Să știe că-s cercetați.

Am parcurs un drum pietros
Dar trăit-am o minune
Căci l-a netezit Hristos
Cu-al Lui zâmbet prietenos
Ce-ndeamnă la misiune
Chiar într-un ținut spinos.

Vânturi au izbit în vas,
Bolile n-au fost absente
Dar mesaje ne-au atras
Spre un Plai numit ”Acas”
Iar în stările urgente
Am învins orice impas...

O, posibil n-ar fi fost
Să producem demnitate
Făr-un sigur Adăpost
În care-am găsit un rost
Ce a pus prioritate
Pe Cuvânt și-al jerfei cost.

Înc-un an s-a consumat,
An de vis și frământare
Dar necazul l-am purtat
Tatăl mult ne-a cercetat
Ca s-avem încredințare
Că la slavă ne-a chemat.

George Cornici/Sfârșit de an, 2012

..bucurosi ,le-om duce toate!Sfinte partasii in anul care vine cu,Mielul!
Adăugat în 25/12/2012 de sanda_tulics
Intr-adevar, privind in urma nu putem decat sa ne minunam de harul si dragostea lui Dumnezeu care ne-a trecut biruitor prin incercari. Multumiri fie aduse Lui!

Un An Nou binecuvantat, frate George!
Adăugat în 26/12/2012 de francu.cristina
Statistici
Opțiuni