Anotimpurile vieţii



În Primăvara vieţii,
Din vânt şi ploi prelunge
Avut-am fericirea
Smerit să mă înfrupt.
Dar Soarele dreptăţii,
Care pe toţi ajunge,
Îmi lumină trăirea
Cât putu El de mult.

Şi, astfel, a mea viaţă
Nu se sfârşi deodată,
Căci dragostea de Tată
Cu braţu-i m-a salvat
Din fără de speranţă
Şi de nebuna gloată,
Ce-nghite tot de-odată,
Fără de mestecat.

Când vara vieţii caldă
Se instalează, iată,
Furtună mai cumplită
Se-abate-asupra mea.
Când rece val mă scaldă,
Cu dreapta spre-al meu Tată
Strig - Taci! Fii liniştită! -
Şi văd iar slava Sa.

În Numele-I de pace
Şi sabie-nfocată
Înfrunt astfel furtuna,
Fără a pregeta,
Căci nu are ce-mi face
Vuirea cea turbată
Cât ţin către El mâna
Oricât s-ar agita!

............................................
............................................