Sunt trestie frântă.
Tulpina fluidă mi-e plină
de noduri .
Nu mă mai frânge
încă o dată , Doamne !
Mi-ajunge o singură mare frângere ,
din care să renasc,
lujer înnoit şi sfinţit
în Crîngul Tău pârguit ,
pentru Marele Sceriş.
Sunt muc firav,
abia pâlpâire.
Mi-e arderea mistuire
de mine.
Nu mă mai stinge , Doamne !
Mi-ajunge o singură mare stingere ,
din care să renasc,
flacără pură , viind
în Focul sacru
de pe Altarul Tău mare.
Sunt trestie ,
Sunt flacară , Doamne !
Nu mă mai frânge,
nu mă mai stinge !
A fost de-ajuns
o singură dată.
Şii nu voi mai fi aceeaşi,
niciodată.
( Bucuresti , Ianuarie – 2010 ; din volumul " Pasi printre pietrele Sionului " )