Șuvoaie curg brațe din stâncă,
Mă prind, mă dau din mână-n mână,
Mai sus și mai sus mă ridică,
Până cu Cerul mă împreună.

Ieșit, ca puiul din găoace,
Văd largul larg, minunăție!
Încep a le-nțelege toate
Ca rosturi pentru Împărăție.

Ce traiectorii însemnate,
Trecînd prin valuri și cuptoare,
Ce le credeam prolog la moarte,
Acum triumfă, necesare.

Respir, adânc în piept, Iubire,
Mă dezmierd în armonii,
Parcă e glas, e unduire...
„Nu e vremea să rămâi.”

Oare ce glas îmi vorbește?
Este atât de cunoscut,
Cum să plec? Mai trag nădejde,
Nu mă întorc jos pe Pământ.

Glasul blând mă umple-n susur,
Toată fibra-mi spune dute
Încă n-ai iubit destul,
Mai ai fapte ne-mplinite.

Vin Isuse de-mi ajută,
Să începem de cu zori,
În Iubire și în faptă,
Să adunăm în Cer comori!

Mângâi razele de Soare
Ce-mi rămaseră-n privire,
Încă-un an de îndurare,
Încă-o șansă de-mplinire.

Amin!