Ferice de omul care...
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Siguranţa mântuirii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de valeriamida in 29/12/2012
Referințe
Ferice de omul care nu se duce la ce-i răi,
Ce la sfatul lor nu merge, ci umblă pe-a Tale căi.

Omul care nu se-opreşte pe calea celui păcătos,
Este fericit în viaţă, căci îl are pe Hristos.

Iar acel ce nu se-aşează cu ce-i batjocoritori,
Fericit va fi cu Isus, în a cerului splendori.

Cel ce-şi găseşte plăcerea în legea lui Dumnezeu,
Cugetă la legea sfântă, citeşte Cuvântul Său.

Este ca un pom tot verde, sădit lângă un izvor,
Care nu se vestejeşte, e tot timpul roditor.

Are biruinţă-n toate, duce tot la bun sfârşit,
Fericit este tot timpul, de Dumnezeu e iubit.

Dar ce-i răi, sunt ca şi pleava, pe care o spulberă vântul,
Şi în ziua Judecăţii, vor pieri cu `ntreg pământul.

Capul sus ei nu-l pot ţine cqnd Isus va reveni,
Când vine să-şi ia Mireasa şi ai Domnului copii.

Binecuvântat fii Doamne şi slăvit în veci să fii,
Tu eşti credincios în toate, ai milă de-ai Tăi copii.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3299
  • Export PDF: 49
  • Favorită: 1
Opțiuni