Când eşti făptură nouă, prin Duh Sfânt,
Când ai făcut cu Domnul legământ,
Să nu te-ncingi la horă cu cei răi,
Nu-i fă duşmani, dar nici prietenii tăi.
Oriunde-ai fii prieten, fii supus,
Acum trăieşte-n tine Domnu-Isus,
Acel ce rabdă ura, vorba grea,
El ştie ca să ierte. Va ierta!
Atunci când sentimentul te conduce,
Depinde doar de tine unde duce,
Invidia, ura, bârfa, e-un declin
Şi nu sunt subiecte de creştin.
E vai de-acel ce face rău voit
Şi-aduce dezbinare, ispitit!
Binecuvântă suflet, nu cârti,
Căci bunătatea-i dar, din veşnicii!
Iubirea pentru semen de o ai,
Vei cântări cuvântul şi-al tău grai,
Nu-ţi apleca urechea la acei,
Ce sunt robiţi de-atâţia “dumnezei”.
În tot ce faci prieten, să fii drept,
Să nu te crezi mai bun, mai înţelept,
Căci numai Unul ştie: Dumnezeu!
Cine eşti tu şi cine, ce sunt eu!
30/12/12, Barcelona- Lucica Boltasu
Si, recitind-o, realizez -a nu stiu cata oara- ca slujba unui poet se intersecteaza de foarte multe ori cu cea a unui evanghelist (predicator). Mai lesne e a asculta/citi o poezie decat o predica (a nu se intelge ca am ceva impotriva predicilor; doar realizez valoarea ambelor slujiri si nu numai a acestor doua slujbe!)
Fiti biecuvantata!