Când plugușoare seamănă urări
Râvnesc prudent spre anul care-ncepe
Când pasăre spre blonde primăveri,
Când un șuvoi din munți căzând spre stepe.

Ori parcă m-aș porni printre străini
Ce cunoscuți mi-s numai după carte,
Dar și ca ochii beznei spre lumini
Ce-n teamă năzuiesc spre libertate.

În urmă-i anul vechi care-a rămas
Cu bucurii, tristeți și cu primejdii,
Iar înainte e un proaspăt pas
Înveșmântat în razele Nădejdii.

Trecutul s-a produs și a fost scris
Cu fericiri, dar și cu insuccese
Între coperte de-amintiri închis
Cu-oricare cuvințel ce se spusese.

S-au petrecut cântări ce s-au uitat
Și fricile, ce-mi bat ecou prin minte,
Vre-un gând ce-ar fi pierit neobservat,
Însă la timp țesut fu în cuvinte.

De câte ori m-am coborât în jos
Ca inima-n dârzenie să-mi spere.
S-a perindat oribil și frumos,
Se primeneau plăcere cu durere...

Speranța mă îndeamnă-n viitor
Unde-aș visa să văd doar curcubeie,
Să fie înflorit oricare dor,
Sinceritatea-n Dragoste să deie.

Să nu-mi fie-n deșert nici un avânt,
Sforțările să îmi aducă roadă,
Cărarea mea pășită pe pământ
Doar frumuseți și bunătăți să vadă.

N-aș vrea să mă atingă vre-un pustiu
Nici pe o clipă, nici pe o secundă:
Să fiu, să fiu, să fiu, să fiu, să fiu,
Iar anul să-mi răspundă! Să-mi răspundă!!!

Dar ca și-n anul vechi care s-a dus
În anul nou ce-ncepe ca să vină
Să merg cum și trăisem cu Isus
Prin Țara Lui cu veșnica-I Lumină.

Toate le-aș da, dar numai să trăiesc
Dorința care-mi este cea mai mare:
În anul nou, în neamul omenesc,
Să nu ai, Doamne, nici o supărare.

Să ai răspunsul Vieții-n orice om
Și bucuria stării de Iubire,
În orice inimă, Isuse, să fii Domn...
Să-Ți fie, Doamne,-un an de fericire!