Ca rod să dea al Domnului Cuvânt
Depinde în ce sol e semănat,
Căci şi sămânţa când arunci
În sol cu piatră ori în drum
Sau, şi mai rău... prin mărăcini,
Nu e totuna ca atunci
Când brazda grasă şi-afânată
Cu dragoste-o primeşte-ndată.
Şi o păstrează la căldură
Şi-o ocroteşte şi-o-`ntăreşte
Şi-n primăvară o-`nfrăţeşte.

De Domnul tu habar nu ai...
Ai auzit ceva, ceva...
Nu L-ai văzut, deci... n-ai crezut.
N-ai înţeles nimic.
Sămânţa buna a căzut... vai...
Lângă drum. Ce sol eşti tu?

Cuvântul Domnului în mintea ta
A dezmorţit parcă ceva
Şi inima-ţi de piatră a tresărit,
S-a-nbujorat, s-a-nflăcărat,
Cu bucurie L-a primit... dar...
Cam atât.
La primul hop s-a-mpiedicat
Cel Rău... îndat te-a ridicat...
Sămânţa bună a căzut
Mai mult în piatră ca-n pământ...
Eşti... sol sărac.

Cuvântul Domnului ţi s-a vestit.
L-ai auzit cu toţi deodat`
Dar tu... nu doar l-ai auzit...
L-ai ascultat... L-ai prins din zbor
Şi-n inimă îndată L-ai închis,
L-ai plămădit, L-ai meditat
De El mai rău te-ai însetat
Şi-ai tot băut şi ai mai bea
Că-i fermecat.

Cel Rău, neghină a aruncat
Să-nvenineze solul tău
Dar... nu ţi-a mai păsat.
Nu e de-acum problema ta
Sămânţa bună a căzut
Şi a rodit şi a înfrăţit,
Iar secerişul va veni
Pentru cel bun şi pentru rău
Şi-n foc neghina va pieri.
Tu însă...nu... eşti solul bun!

A M I N