Acum, eu înţeleg de ce mă las iubită,
De munte, soare, deal, ocean,
Căci în zidirea-Ţi de Părinte,
Tu mi le-ai pus,
În mine, să le am.
Mi-ai pus din verdele de vară,
Tărie, ce credinţa întăreşte,
Ca-n toamna care vine,
Sfânt, pâinea dulce-Ţi creşte.
Ai pus din roşul macului din câmp,
Din Sfânta Ta Jertfire,
Să Te iubesc Isus, oricând...
Să nu uit că-mi eşti Mire.
Ai pus din albul norilor cereşti,
Din purul alb, zăpada în iernare,
... Curatul inimii ...
Să nu mă murdăresc,
Cu ce este afară.
Ai pus din glaben, auriu,
Ca mierea, grâu, raza de soare,
Un cânt, ce se îndreaptă către Tine,
Ca zborul unui porumbel,
Plutind-n eliberare!
Şi-aşa cum Tu, m-ai întocmit,
Iubiri, să port în suflet,
Să mă smeresc, să Te iubesc,
... Să fiu... floarea de nufăr.
Cu astea toate, culori vii,
M-ai întocmit din Tine,
Să nu mă duc în locul rău,
Acolo, nu-i de mine.
Şi-aşa bogat, cu Tine-n min'
Să mă preumblu-n lume,
Iubind, făcând bine, cântând,
Slujindu-Te pe Tine.
Când vei veni, "Culegător",
Să-mi iei la Tine viaţa,
Să fiu în Palma Ta, un nor,
În care-Ţi străluceşte Faţa.
Văz necuprins se toarnă-n piept de nufăr
Și înspre Viață viața îi insuflă
Din naștere în nașterea-n Lumini.
simfonia aceasta de culori am pierdut-o cândva și acum, cu ajutorul lui Isus, o adunăm iarăși. Nu tebuie comentat trebuie de citit încă de ... dăți. Domnul să vă binecuvânteze!
Sa-mi iei la Tine viata,
Sa fiu in Palma Ta, un nor,
In care-Ti straluceste Fata. ”
Minunat!
Domnul sa te binecuvinteze!
împreună în Cer și ne vom bucura veșnic alături de Isus,Iubitul nostru.Dumnzeu să te binecuvin-
teze cu ungere sfântă în toată slujba pe care o faci pentru El.