Fericit mai este omul
Care, nicicum nu se duce
Acolo unde nu-i Domnul;
Sfatul celor răi te-mpunge
Şi inima ţi se frânge
Şi tare-ţi tulbură somnul!

Fericit omul mai este!
Cel ce nu se mai opreşte,
Acol' unde se bârfeşte,
Calea se batjocoreşte
Şi-unde se păcătuieşte
Şi de rău se sfătuieşte!

Fericit cel ce găseşte
În Lege, toată plăcerea!
De la Domnul el primeşte
Dacă Îi urmează vrerea
Şi-I împlineştea cererea,
Tot ceea ce îşi doreşte!

Cugetă şi zi şi noapte
Şi umblă după Legea Lui!
Trebuie şi vrea şi poate
Să-i placă Legea Domnului!
Nu-i altă cale de-a trăi
Doar, iertarea de păcate.

El este ca un pom sădit
Lângă un izvor de apă;
Cu rod la timpul potrivit,
Cu ramuri ce se apleacă,
Şi cu frunza-i neuscată
Cu Domnul este fericit!

Nu tot aşa e cu cei răi
Căci, nu are cum să fie;
Domnul cunoaşte a lor căi,
Toate faptele lor ştie,
Şi-i pedepseşte pe vecie
Căci nu vor să fie-ai Săi.

Fericit omul mai este
Când se vede el ca pomul!
Frunza nu se vestejeşte,
Este îngrijit de Domnul!
Fericit mai este omul
Bine creşte şi rodeşte!

A.N
2.01.2013 Firenze