Să-ţi aduc jertfă, Doamne?!
A trecut vremea meilor frumos mirositori,
în focul de pe-altar…

Să-ţi depun la picioare daruri preţioase?!
Nu am aur Doamne, iar smirna s-a uscat şi…
nici negustorul de tămâie n-a mai trecut prin sat.

Şi totuşi, Doamne, poate că… dacă m-ai ajuta
(căci fără Tine… ce pot eu?!!!)…
Deschide-mi ochii Doamne, şi-am să găsesc ceva…
în dar ca să îti dau…

Doamne! Ridică-Ţi călcâiul!
Sub el, eu îmi voi pune Mândria…
Zdrobeşte-o Doamne! Ţăndări fă-o!
Ca să-mi rămână… Umilinţa…
Fecioară pură, ochi plecaţi, mai mult decât modestă…
Pe ea Doamne, Ţi-o voi aşterne la picioare,
Ca dar al meu, de bună-voie…
mult mai de preţ decât… tot aurul din lume.

Dar… nu-mi pare de ajuns. TU… meriţi mult…
cu mult mai mult, Doamne!
Invidia, răutatea, minciuna şi altele la fel,
tot ce în mine găsesc rău, mă lasă Doamne…
să le aşez… tot sub călcâiul Tău. Şi…
zdrobeşte-le… zdrobeşte-le încât…
praful şi pulberea de ele să se-aleagă…
Ca să-mi rămână… Smerenia…
Fecioară bună şi curată, cu sufletul…de doru-ŢI tremurând.
Pe ea, Ţi-o voi da… drept dar mirositor…
Cu un parfum mai delicat ca smirna şi tămâia!

Şi totuşi…
nu-i de-ajuns! Voi mai găsi ceva!
Credinţa, Doamne, Ti-o dăruiesc mereu, dar…
nu de tot. Vreau s-o păstrez intactă,
deşi-i… tot darul Tau.
Nu-i încă pregătită… mai vreau s-o lustruiesc…
mai mult… şi încă şi mai mult, încât…
mărgăritarul cel mai ales… în faţa ei…
să pară… şters.
Iar când la Tine-ai să mă chemi…
cu mâna goală să nu vin.
Pe ea Ţi-o voi aduce-n dar,
ca ochii să-Ţi încânte şi inima să-Ţi veselească.

Deci… un alt ceva să mai găsesc în dar ca să îţi dau…
O, Doamne! Acum ştiu de ce nimic nu-i de ajuns…
Te rooog, Doamne, mai ridică-Ţi înc`o dat`călcâiul…
Sub el… să m-aşez eu, iar TU…zdrobeşte-mă.
Zdrobeşte-mă… zdrobeşte-mă Doamne, bine de tot…
Nimic din vechiul “eu” să nu-mi rămână…
Zdrobeşte-mă cum sunt zdrobiţi… strugurii în lin…
Şi cum din ei nu mai rămâne, decât…
lacrima… rubinie şi curată…
TU… fă din mine fiinţă nouă… doar Voia Ta gata să facă…
Nimic mai mult nu-mi doresc… Tată!



A M I N