Mi-ai dat un trai atât de greu de dus,
Iubitul meu Isus
Şi Te întreb aşa-ntr-o doară,
De ce a trebuit să doară,
Întraga-mi existenţă?
Mă pierd în chintesenţă!

Nici aerul, nici apa, nici focul,
Nu-mi curaţă locul,
Sunt legat, sunt robit,
Ţărâna mă strânge vădit
Şi Doamne, mă scutur, mă doare,
Trimite-mi Te rog, alinare!

Nu pricep, nu-nţeleg, dar aleg,
Să Te urmez Domnul meu,
Chiar dacă pasul mi-este slut şi greu,
Învăţ să iubesc şi să iert,
Tot ce ne spune Scriptura, e cert,
Doar puţin mai răbdăm, aşteptăm. . .

Eu ştiu că vei veni
Din veşnicii, iubite Miel,
Tu, Cel ce Te numeşti Emanuel,
Învie-mi elanul pierdut în noroaie
Şi curăţeşte-mă de zoaie,
Tu, Apa Vieţii şi Steaua dimineţii,
Mă înoieşte şi mă sfinţeşte,
Căci ştiu c-acolo unde Tu lucrezi,
Înviorezi!

Revarsă-Ţi dragostea divină
Şi umple-mi viaţa cu lumină,
Să înţeleg,
Că doar prin Tine sunt întreg
Şi mi-ai dat numele de sfânt,
Sunt o minune,
Eu, un neînsemnat tăciune. . .

Aleg să tac şi să mă rog
Şi inima o pun zălog,
Chiar dacă plâng, chiar de suspin,
Cu Tine ceru-i mai senin
Şi Duhul Sfânt, şopteşte blând,
Că orice-ar fi,
Tu mă veghezi şi mă susţii.

Îngemănări de har. . . Cerul şi marea,
Pământul ce sărută zarea,
Îmi spun subtil, ecou tacit,
Că sunt un strop din infinit,
Iar eu, zâmbind,
Spre zările de foc privind,
Uit de poveri şi de durere,
Căci Duhul Sfânt mi-a dat putere!

03/01/13, Barcelona- Lucica Boltasu