CREAŢIE

Dumnezeu ne-a ascuns tainele:
Cum demult, a zidit lumile.
Secretul Lui a fost credem, Iubirea
Ce rodeşte înmulţirea
Fiinţelor plăsmuirii Sale.
Nu ne-a creat El din singurătate:
'L-avea pe Fiul mai presus de toate!
Nici din plictiseală-
Să-Şi umple veşnicia goală,
Vizionând a lumii dramă
În şase acte-
Deşi, avea deplină libertate
Şi cine-I putea cere socoteală?
De ce-a creat Cosmosul nu ştim sigur
Dar îndrăznesc să vă-asigur:
El a avut o mare bucurie
Când a chemat timpul din veşnicie,
Luminii când i-a poruncit să fie,
Pădurii i-a menit să crească
Şi peştilor să se-nmulţească,
Iar oamenilor să-L cunoască.
(Să-I poarte chipul, să-L iubească).
Nu judecaţi în taină: , , Erezie!
Simt muritorii ce-ar putea să fie
În inima Lui Dumnezeu?”
Dar ştiţi că ne-a creat cu chipul Său:
În viaţă cea mai mare fericire
Stă în creaţie şi în iubire.
De nu credeţi, să creşteţi un copil,
Brodaţi goblen sau ridicaţi o casă.
Ori numai preparaţi cu drag o masă.
Sădiţi o floare, un copac umil,
Nu orice om e creator de stil.
Câţi au pictat o dată un tablou?
Nu ştiu în câte inimi am ecou.
Dar, dacă ai visat să fii erou,
Și-o faptă de jertfire, eroism
E un gest creator: e altruism.
Căci ai lăsat în urma ta ceva
Frumos, făcut pentru altcineva...
E ca şi cum ai scrie-o poezie
Sau ai compune-o suavă melodie.
Creştini, cu toţi suntem datori
Să fim fertili ca Tatăl, creatori.
Dar, chiar de nu vrem, suntem autori.
Aţi auzit că-n cer se scrie-o carte
Cu ale noastre vorbe, gesturi, fapte?
Iar îngerii sunt numai, editori.
În „Maleahi”, spune Duhul Sfânt
Că tot ce discutăm azi pe pământ,
Ce comentează sfinţii între ei
Şi de asemeni, ce cârtesc cei răi,
Atent sunt stenografiate.
Din rodul gurii tale scrii o carte.
Mai bine să vorbeşti pe teme sfinte
Din psalmi, proverbe şi învăţăminte,
Mai bine fii un scriitor cuminte.
Şi vei primi cu mare bucurie
Opera ta completă-n veşnicie.
Amin!