Nu mă plâng că sunt vremelnic
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Din splendorile cerești  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de Ioanhapca in 05/01/2013
Nu mă plâng că sunt vremelnic

Nu mă plâng că sunt vremelnic
Pe fața pământului,
Ci mă țin de Cer, puternic,
Prin puterea Duhului,
Căci Hristos m‑a făcut vrednic
Pentru Împărăția Lui.

Trece‑un an și vine altul,
Pe al timpului cadran
Eu pun în negoț talantul
Și vâslesc către Liman,
Onorându‑mi Împăratul
În tot „chipul” meu uman.

În ceruri mi‑adun avere
Cu‑ajutorul Domnului
Și nu am altă plăcere
Decât să‑I fac voia Lui,
Împlinind tot ce îmi cere
Cuvântu‑Adevărului.

Sunt trecător, chiar efemer
Pe fața pământului...
Dar nu pier cu cei ce pier
Din cauza păcatului,
Căci Isus Hristos, din Cer,
Mi‑a dat chiar viața Lui.

Da, trecător sunt pe pământ,
Însă nu‑s legat de glie,
Ci înspre ceruri mă avânt
Zilnic, plin de bucurie,
Îndrumat de Duhul Sfânt
Și‑adăpat cu Apa vie.

03/01/2013*Ioan Hapca
(Zaragoza)


Domnul sa te binecuvinteze!Sfinta nadejde!
Adăugat în 06/01/2013 de sanda_tulics
Meditarea asupra vieţii noastre trecătoare odată cu scurgerea timpului, trezeşte în inimi dorinţa de a fi mereu tot mai aproape de Creatorul nostru, care ne-a oferit prin Fiul Său iertarea şi mântuirea.

Mulţi ani cu Domnul!
Adăugat în 06/01/2013 de Duverna
Dumnezeu sa ne ajute in acest an sa fim dezlegati de tot ceea ce e pamantesc.Viata pe pamant este scurta si plina de necazuri...pregatirea incepe aici dar adevarata bucurie si sarbatoare va fi cand vom merge acasa.
Adăugat în 06/01/2013 de violetamaicariu
Frumos! Sa ne bucuram ca suntem doar vremelnici pe acest pamant, fiti binecuvantat, Un An Nou plin de binecuvantari spirituale!
Adăugat în 06/01/2013 de floridinmaracineni
frumoasă poezie. Toţi suntem trecători dar Domnul să ne ajute ca această trecere să o facem cu cinste dându-i slavă Celui ce ne-a creat.
Fii binecuvântat. Pace şi mult har şi succes în lucrare.
Adăugat în 09/01/2013 de 1954adina.9mai
SLAVA DOMNULUI VINO DOAMNE ISUSE
Adăugat în 28/12/2013 de simonasav
Statistici
  • Vizualizări: 1663
  • Export PDF: 11
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni