Ridic paharul izbăvirilor,
La fiecare izbăvire pun o floare,
În fața Ta, Stăpâne Creator,
M-aplec în dragoste, mulțumitor
Pentru minunea îndurării Tale.

Privește spre buchetul meu Isuse,
În lacrima de dor păstrând culoare,
Când în dureri sunt mângâieri nespuse,
Sunt tainele Iubirii nepătrunse,
Prin care m-ai atins în adorare.

La ficare greu, un cer deschis,
Când Te-am strigat în disperare,Tată,
Tu mi-ai trimis un strop de Paradis
Și am simțit cum mâna Ți-ai întins,
„Iată-Mă” Tu mi-ai răspuns îndată.

Atâta șlefuire, multe lacrimi,
Strălucire mâna Ta revarsă,
Așchii zbor' a nopții grele patimi,
Mă macini, mă-ncropezi și iar mă macini...
Un diamant vrei să mă-ntorci acasă.

Pe unda înnoirii iarăși vin
Să-Ți mulțumesc și iarăși să Te chem,
Că iar mă tot încearcă un suspin,
Un norișor pe cerul meu senin,
Nu plâng pe rană, în iubire gem.

Domnul meu, în sfânta Ta lucrare
Știu, unitatea e plăcerea Ta,
Pune în noi dorință de-mpăcare,
Să înțelegem bine, fiecare,
Să nu ne pierdem în a judeca.

Pimește-ne, într-un buchet de flori
Să fim în nara Ta, miros plăcut,
Să Te desfete fragede culori,
S-ajungem toți în Cer biruitori,
Dezbrăcați de casele de lut.


Amin!