1. Stând pe-o bancă putrezită, în al nopţii ei negroasă
Sufletul mi-e prins în taină de-o putere blestemată.
Câţiva corbi deasupra-şi zvânta a lor aripi cu splendoare
Bucuroşi de lupta data şi de-a lor patata prada.

2. În a nopţii ei răcoare simt cum vântu-mi dă târcoale,
Parcă văd puţin lumina, dar o umbră ma-nfaşoară.
Simt cum corpu-mi se răceste, şi cum creştetu-mi străpunge
O prezenţă-nunecată, o prezenţă-nflăcărată.

3. La-nceput mi-a fost straină, căutând să o descopăr
Cine-i ea şi ce doreşte, ce-o atrage înspre mine.
Dintr-o dată mă ia valul, simt cum viaţa-mi se ruină,
Văd că totul se învârte, am in mine duh de frică.

4. Fuse noapte dupa noapte, în a mea suflare vie
Dand tarcoale ca şi-un şarpe vrând să mă izbească-n noapte.
Oh, prezenţă-ntunecată, în coşmar nu vreau vreodată
Să-ţi mai simt veninul tare, rătăcind în trupu-mi rece.

5. Îmi dăduşi atuncea seama căci prezenţa blestemată
Ma-nsoţit mereu pe cale îndrumându-mă spre moarte.
Val de spaimă mă cuprinde când zăresc în depărtare
O lumină mult visată, o lumină orbitoare.

6. Şi lumina se apropie, aşteptând să mă străpungă
Dar zbură în taină mare pe lâng-a mea grea suflare.
Eram negru înăuntru, poleit cu praf de ceară
Iar puterea blestemată fu stăpân la ea acasă.

7. Creştin drag n-ai vrea tu oare, la a Lui mare venire,
Să-ţi găsească viaţa plină de a Lui splendoare vie?
Cercetează-ţi bine viaţa, vezi ca nu cumva să fie
Şi la tine-ntunecată, veninoasa blestemată.

8. E un duh ce te cuprinde, e un duh amar şi negru,
Nu-ţi dai seama când te-ajunge, doar simţi-vei cum venină,
Locuieşte-n tin în taină, însoţindu-te-nspre moarte.
Nu-l lăsa să te darâme, nu-l lăsa să te ruine!

9. Sunt minciuna şi trufia, lăcomia, bogăţia.
Toate-s mari, fără de taină, te-nconjoară şi te cheamă.
Răutatea, viclenia, te-nvenină zi şi noapte
Vrând sa-şi caute loc în tine şi pe loc să te dărâme.

10. Dacă-l ai tu pe Mesia, prunc Divin domnind în tine,
N-are loc unde să-şi facă o putere blestemată.
Dacă crezi c-a ta suflare nu e pe deplin curată,
Cere astăzi îndurare, şi te umple de putere.

11. Să fi plin de-a Lui suflare, să te umpli de-ndurare
Ca la marea sa venire să te-atingă şi pe tine.
Iar de-asupra ta să zboare, porumbei cu flori de aur,
Nicidecum voioşi să zboare, corbi ce duc înspre pierzare.