Când mi-ai făcut de cunoscut
Chemarea-Ţi pentru viaţa mea,
Ce clipe sfinte am avut
Şi inima cum îmi ardea!

Gândul mereu era-ndreptat
Spre Tine, spre al Tău cuvânt
Şi câte nopţi am aşteptat
Să mă desprind de la pământ...

Credeam în tot ce Tu mi-ai spus
Şi cu paşi siguri alergam,
Priveam ades cu dor în sus
Şi-n rugăciune mă-ntăream.

Trecea o zi şi-mi părea rău
Că n-am fost gata să-mplinesc
Dorinţa Ta şi planul Tău
Şi iar veneam să mă căiesc.

Apoi, cuprins de nepăsare,
De îndoieli şi întristări,
Am renunţat la aşteptare
Privind ’napoi cu remuşcări.

Şi-acum, din nou Ţi-aud chemarea;
Mai vrei să-mi dai să gust din ea!
Ce mare-Ţi-este îndurarea
Ce o îndrepţi spre fiinţa mea!

Îmi plec genunchii-n rugăciune,
Neîncetat mă pregătesc
Ca Duhul Tău să mă îndrume
Să pot chemarea s-o-mplinesc.
Amin.

22.09.2009