Atât a fost... fiicele mele,
Într-un târziu, Naomi zise
De-amărăciune înecată...
Cu lacrima deja secată.

Să mergeţi deci,
La mama şi la dumnezeii voştri,
Că de acum, fii... nu mai am
Bărbaţi buni pentru voi.
Şi-s mult mai amărâtă eu,
Căci am pierdut şi soţul... şi copii.

Noi te iubim şi nu plecăm,
Noi singură nu te lăsăm,
Spuneau nurorile plângând.
Dar ea... realitatea zugrăvea
Şi insista.

Iar Orpa în final... s-a hotărât
Dar, nu şi Rut.
S-o părăsească nu a vrut.
Soacră i-a fost şi mamă bună,
La bine şi la greu,
Şi-i rândul ei s-ajute-acum...
Rut... a-nţeles, şi...
Datorie din aceasta şi-a făcut.

A însoţito deci, în ţara,
Unde... Dumnezeu e Viu,
Căci i-a venit aşa, un gând
Că de copil se închinase,
Ea şi ai săi... pe la statui,
Care, nicicând nu au răspuns
La ruga şi-nchinarea lor.

Şi iată şi urmarea cea firească,
Căci Dumnezeu o dată căutat
De Rut, cu sufletul curat,
Găsit EL s-a lăsat...
Şi-a răsplătit credinţa ei
Cum nici măcar nu a visat.

Străină şi păgână-n stat creştin
Ea se-aştepta numai la rău.
Doar dragostea pentru Naomi o-ntărea
Şi pentru Dumnezeul ei,
Un Dumnezeu Viu şi Milos
Cum pietrele Moabului
Nicicând n-au fost...
Deşi li se spunea cu pompă... zei.


Ea, văduvă de timpuriu,
A primit soţ şi... şi copii.
Chiar străbunică a devenit,
Dar... nu oricum...,
Lui David împărat şi, şi mai şi,
Chiar lui Isus, EL, Fiu de Dumnezeu.

A M I N