IUBIREA

Iubirea revărsată, din sacrificiu suprem,
Coboară-n suflete, ce-n suferință gem.
Trăirea sfântă, rază din Dumnezeire,
Fixează sufletele noastre-n mântuire.

În harul de pace, dulceața blândeții,
Revarsă-n suflet răcoarea dimineţii.
Jertfa pe cruce a-nmugurit roua iubirii,
Şi-a picurat în inimă fericirea mântuirii.

Sub raza senină, din Soarele eternităţii,
Iubirea ne-învăluie-n harul divinităţii.
Clocotește în inimă, mărindu-ne credinţa,
Rodește sfinţire, prin Duhul Sfânt, pocăinţa.

Ce dăruiește sufletului simțire, pe vecie,
Pe Calea ce duce-n nemurire, speranță vie.
Ne ia suferinţa, învăluie-n har toată ființa,
Cu miezul atomic din dumnezeire, credința.

Iubirea, crin alb, nucleul sufletului pur,
Arde-n focul curățirii firea, de ce-i impur,
Strălucește pe-a cerului înălțime albastră,
Diamant veșnic în eterna Cetate Măiastră.

Iubirea, un har necurmat, pentru sfințire
Fericire deplină, fără mânie-n simțire
Pe drumul milei, viața-n bunătate adie,
Mâna iubirii e-întinsă, nelipsită-n pustie.

Imensa iubire, divină, spulberă toți norii,
În splendoarea ce-o desfășoară suav, zorii.
Sfințenia șlefuită cu dalta aurorei, pe altar,
Ne dă iubire din jertfa pe cruce, prin Har.

Bunătatea Samariteanului, veșnică lumină,
E nucleu iubirii, din fibra de natură divină.
E jertfă vie, ce face din om, o nouă făptură:
Raza milei, inimă purificată, nobilă creatură.

Iubirea, rodeşte pace deplină-n trăire curată,
Înmugurind bobocul milei, cu petale de iartă,
Iubirea suferă tot, nu pizmuiește, nu se mânie,
Nu se umflă de mândrie, ea smerită mângâie.

Se jertfește, întinde mâna, celui în strâmtorare,
Se dăruiește, în necaz sare-n ajutor, alinătoare.
Strălucește pe-a cerului întindere albastră,
Veșnicul sacrificiu din eterna Cetate Măiastră.

Omule, în iubire,"Tu să te ţii în totul totului tot,
Numai de Domnul Dumnezeul tău."în toate și tot.
Nu uita! Să fi asemenea Lui... în toate şi-n tot.
Şi tu ai să fi ocrotit de rău, de tot, în toate și tot.

Amin!