REGINA SUFLETULUI
Mă las purtat pe aripi de speranță
Să pot să-nving netrebnicul torent,
Să pot respinge un cuvânt strident
Rostit de-acel cuprins de ignoranță.
N-aș fi în stare să fiu un concurent
În lupta dură pentru cutezanță
De-ar fi regina plecată în vacanță,
De n-ar trimite al ei medicament.
Mă las purtat în sfera-i de lumină
Să fiu mai sus de-acute frământări,
Să fiu alături de cei ce se închină.
Când vor apare mai multe întristări
Din partea celor cu inimă meschină
Tot ea îmi va trimite binecuvântări.
George Cornici/12 Ianuarie, 2013
Când parcurgem o poezie, mai ales un sonet, trebuie să-i surprindem subtilitățile. Într-un fel poezia este tainică. De ce? Pentru că inspirația este tainică? Eu nu știu ce voi compune mâine. Dar vine inspirația în mod tainic și apare creația. Avem de-a face cu un limbaj poetic, metaforic, simbolic. În limbajul normal, nepoetic, ordinea ar fi cam aceasta:
Iubire
Cuvânt
Credință
Nădejde
Iubirea e pe primul loc. De ce? Dumnezeu e Stăpânul și El e dragoste. Ea ar fi regina. Din iubirea divină a apărut Cuvântul, din Cuvânt a apărut credința. Unde să plasăm speranța? Când e vorba de un limbaj poetic o plasăm peste tot. Există speranță în iubire? Sigur că da! Există speranță în Cuvânt? De n-ar fi am fi nenorociți. Există speranță în credință? Sigur că există!
Să nu uităm, deci, că avem de-a face cu un limbaj poetic.
Fiți binecuvântați!
George Cornici