Mulţi poeţi din veacul nostru, din trecut sau viitor,
Te-au cântat şi-Ţi cânta încă, mult slăvite Salvator.
Aş dori şi eu , o, Doamne, ca să fiu un bun poet,
Şi aşa să-Ţi cânt cu drag, cel mai bun şi sfânt sonet.

Mulţi Îţi cântă şi-Ţi dau slavă chiar de nu-i uşor pe Cale,
Presărând şi flori, şi lacrimi, înălţându-Ţi osanale.
Dă-ne Tu putere multă să tânjim spre infinit,
Să fim gata bun Părinte, să-Ţi cântăm căci ne-ai iubit.

Când aştern un vers pe foaie care-nalţă-a Ta iubire,
Tot în corpul meu vibrează de măreaţa Ta sclipire.
Mă aplec în faţa Ta cu mai multă reverenţă
Căci şi Tu îmi scalzi fiinţa cu mărita Ta prezenţă.

Nu e timp, şi nu e vreme cât de mult ar trebui,
Să-Ţi depun pe-altarul vieţii şi să pot contribui,
La tot ceea ce-ai făcut dăruindu-Ţi şi fiinţa,
Pentru noi, aşa nevrednici întru-a ne-ntregi credinţa.

Eu doresc un cânt de slavă să-Ţi dedic pe-al undei har,
Ce-ar cuprinde versul meu ca un scump mărgăritar.
Căci şi Tu, Isuse Doamne, mi Te-ai dat cu dărnicie,
Ca să-mi pui pecetea vieţii să-Ţi slujesc o veşnicie.

Un limbaj frumos în versuri, Tu reverşi, ca mai întâi,
Să-nalţ ritmul reverenţei pe-un rapsodic căpătâi...
Mult doresc, ca versul meu, să-Ţi înalţe preţuire,
Preţuind că mă umbreşti, cu o bună moştenire.

Mai doresc să-mi dai izbândă ca acum la încheiere,
Să ridic prin versul meu, strălucita Ta-nviere.
Să-mi acorzi cu alţii vocea pentru-aceeaş melodie,
Şi aşa să-Ţi cânt o, Doamne, cu mai multă rodnicie.