Mă doare inima când nu prea am credință...
Când plânge cineva în lumea asta,
Dacă-și măsoară soțu-n pumni nevasta,
Când eu mă cântaresc în neputință.

Mă doare inima de-aud doar de războaie,
De-orfanii adunați de străzi și case,
De vorbe și cuvinte nefrumoase
Ce-mproașcă frumusețile cu zoaie.

Mă doare inima când văd o neiubire:
El – soț, ea – soață reușindu-și rolul
Lingușitori plătind lumii obolul,
Dar cu pretenții pentru fericire.

Mă doare inima când cad frunze de toamnă -
Tristețea în mâhnire se îngână
Că pare-o supușenie română
La o obrăznicie inumană.

Mă doare inima de-o viață întreruptă
În tragedii și nu așa de tragic
Când ea în stânca morții valu-și sparge
Pierzând speranță, dragoste și luptă.

Mă doare inima de păsări care pleacă,
De zboruri întrerupte de alice,
De orice strigăt mut de cicatrice,
De-o desconsiderare râsă-n joacă.

Mă doare inima la pizmele de glorii
Pigmeilor crezânzi că viața-i scenă
De se-amăgesc pe sine fără jenă
Lăsând fără de minte-auditorii.

Mă doare inima de orișice minciună
Țintește care omul s-amețească,
De-o existență sură pământească
Pe care-o curgem moale împreună.

Mă doare inima de ochii-n disperare,
De suflete-n ipocrizii sluțite,
De o iubire gingașă, cuminte
Cu care-un bădăran vrea să se-nsoare.

Mă doare inima de orice suferință,
La bunătate când răspuns nu este,
Când Dumnezeu ne pare o poveste...
Mă doare inima de-atâta necredință!