Dacă Doamne, ar şti omul

Dacă Doamne, ar şti omul
Când tinereţea sa-i fragilă
Şi el îşi pune-n faţă-o grilă...
Un standard către viitorul,
Ce-ar vrea a-l şti filă cu filă,

Atunci el şi-ar opri piciorul
Văzând că planu-i, e-o idilă,
Că-n bunătatea-Ţi şi în milă
De spargere-i aperi ulciorul
Căci apa nu se bea cu silă.

Nu toate planurile omului
Ce şi le face, se-mplinesc,
Şi Tatăl nostru cel ceresc
Care-i cunoaşte gândul lui,
In grija Sa, i-arătă oricui.

I-arată, de ce nu reuşesc
Poate că nu-i, în binele lui
Nici spre mărirea Domnului,
Chiar de condiţii întrunesc
Recomandările Cuvântului.

La multe planuri ce se fac
În inima-i părând că-s bune,
În Cuvânt, Domnul îi spune
Că chiar morţiş, de îi plac
Mai târziu, poate-i displac.

Ele-n crâmpeie s-or desface
Şi-n zadar totul, va apune,
Pierzându-se ca în genune...
Dar de-i sincer va fi-n pace
Că nu depinde de soroace.

Flavius Laurian Duverna
17 ianuarie 2013