Își strânge noaptea solzii de balaur,
Din zare-ncepe-a curge spre câmpii
Un val de zori ca aripa de aur,
Iar înspre ea cocori zboară-azurii.

Ei vor s-ajungă rugile senine
Ce-n față se ridică în înalt
Și ninge peste bruma de suspine
Ecourile dârzului asalt.

Ah, Doamne, cum de-atâta fericire
În înălțare poți s-o înflorești
Când parcă nu e nici o-ndeplinire
În mozaicul vieții pământești.

Cum de-ndrăzneala răsări din frică
În orișice bătaie de aripi
Când umbra mohorâtă și calică
Încă triumfă-ntunecată-n râpi.

Aripa răsăritului inundă
Pământul din hotar până-n hotar
Și-i luminată orișice secundă
Din traiul ce dormise în zadar.

Nu caut vise care-or să câștige
Nici planuri nu-mi permit înțelepțit,
Nu calculez aripile-mi ce sprijin
În înălțime iarăși și-au găsit,

Cu ochii-nfipți în versul Dimineții
Privirile că mi s-au rupt de minți,
Înspre potopul minunat al Vieții
Dispar mai viu în razele-i fierbinți.