TUNELURI ALE VIEŢII ŞI-ALE MORŢII
Munţii voioşi săltau lângă fereastra
De tren, fluidă-n miez de iulie,
Cerul dansa cu Dunărea albastră.
Blând Creator, vara e-a Ta, solie!
Cântând că viaţa mea-i călătorie
Spre- a Învierii dulce patrie!
Şi, străbătând adesea prin tuneluri,
Ziua pierea deodată, ca-n eclipsă!
Am cugetat: „Par a fi scurte vremuri
De teamă, de durere sau de lipsă. .
Dar nu ai timp să cazi în disperare,
Trec repede, şi soarele apare!”
Tunelurile nu au staţie,
Ci-s trecători prin bezna stâncii,
Ca să ajungi la destinaţie,
Nu ocolind, ci sfidând munţii!
Chiar de-ai călătorit prin noapte,
Ai biruit întărituri înalte!
Mi-am amintit istoria ciudată
A trecerii prin valea umbrei morţii,
O mărturie de resuscitată:
Căderea prin tunelul sumbru-al ceţii.
Atrasă de o Forţă nevăzută,
Irezistibil, către gura mută,
Însă, spre capăt, licărea lumina!
Şi-a fost trimisă iarăşi prin tunel,
De ce-a primit iar viaţă eroina,
Iar alţii-au mers în iad, o ştie El.
Cea mai adâncă beznă e-nainte
De zori, şi-o suflă soarele fierbinte.
Lumina luminează-n întuneric
Şi întunericul n-a biruit-o!
Focul iubirii arde gerul urii,
Istoria Bisericii a dovedit-o.
Stau pildă patruzeci martiri eroi,
Ce-au răbdat gerul, flămânzind şi goi.
O, dacă treci printr-un tunel de groază,
Chiar de nu-ntrezăreşti, măcar, o stea,
Deşi-i bezna pustie fără oază,
Să ştii că-n neagra noapte e o rază,
Să crezi că vine ziua, ai speranţă!
Isus este Luceafărul de dimineaţă.
Aleluia! Maranata!
Motto : Un lung tren ne este viaţa... Întotdeauna, cu trenul e călătoria cea mai simbolică.
Ne trezim în el mergând,
Fără să pricepem bine
Unde ne duce, până când ?..
Multă binecuvântare.