Tu poți înțelege floarea din grădină
Când tristă, ofilită, plânge, suspină,
Când cere lumină, și apă, și leac
O mângâi, îi dai de toate, pe plac.

Tu poți înțelege cățelul scâncind,
Cu ochi rugători, că vrea lărgământ,
Îl scoți la plimbare, îi cumperi un os,
Cu drag îl privești cum zburdă voios.

Dar de ce nu-nțelegi când sufletul tău
În cercul de humă respiră cu greu,
Te roagă fierbinte, flămând de Cuvânt
Și vrea libertate, de Cer însetând.

Nu vezi cum din zori până-n seară s-ar duce
Să-ți lepede vina, păcatul, la cruce,
De ce-l ții mereu în menghină, -n clește,
Nu știi cât de mult Dumnezeu îl iubește?

De ce îl lași mereu să înseteze,
Să plângă flămând, strâns în obeze?
E-al tău, înțelege-l, iubește-l mai mult,
Ajută-l să zboare cu aripi de sfânt.

Oricum l-ai ascunde, îl găsește Isus,
Îl cheamă cu dor la locul de Sus.
Dă-i hrană atunci când hrană îți cere,
Du-l la izvoare, să prindă putere.

Ce bine te-ngrijești de trecătoarea humă,
Dar sufletul e veșnic și Domnul te îndrumă
Dă-i prioritate până mai este Harul
Și schimbă-n bucurie veșnică, amarul.

Numai Isus îți dă adevărata bogăție,
Te-așteaptă din zori până-n seara târzie,
E prea scumpă Jertfa, să-L poți refuza
Și prea scump plăti-vei nepăsarea ta.

Amin!