Precum uscata iarbă-n cântători
Foșnește după boabele de rouă
Cu sufletu-mi, Isuse,-n zori de zori
Te caut la-nceput de ziuă nouă.

Ca țipătul pustiului arid
Împrăștiindu-și firea-n firicele
Eu inima întreagă îți deschid
Să mă învii din chinurile mele.

Fără de Tine viață nu e-n trai
Și traiul, se-nțelege, nu e viață
Ca dorul rătăcitului de plai
Cu noaptea fără fapt de dimineață.

Cu însetarea-avântului aprins
Zvâcnirea înspre Tine-i orice clipă
Când umbrele molatice au nins,
Când răsăritu-n ele se-nfiripă.

Mă ocrotești când dorm în așternut,
M-auzi din ruga nopții privegherii:
Trăirea mi-i un veșnic început
Din triumfarea dalbă-a primăverii.

Satisfăcut în fire, nesătul
Cu duhul meu cerându-Te pe Tine
Căci niciodată nu mi-a fi destul
Potopul prospețimii de lumine.

Aripile-Ți mi-s acoperământ,
Aripile-mi spre dânsele-s râvnire –
O permamentă mulțumire sânt
În imnul poeziei de Iubire.

Și însetat de Tine am să fiu
Din urma mea și până peste creștet
Câtă verdeață cere un pustiu
Și câtă Viață viața își dorește.