Ne plângem de probleme, ne plângem de nevoi,
Privim mai mult la lume şi la ce am vrea noi,
Atâta lamentare, când totu-i efemer,
Dorim să trăim bine, dar şi să fim în cer.

Cu cât aduni prieten, cu cât pui în desagă,
Cu-atât mai greu urcuşul, ce-alegi, nu e de şagă!
Căci fiecare treaptă necesită forţare,
Nu-i suficientă vrerea, s-ajungi în cerul mare.

Trăit-au sfinţi odată, ce nu aveau avere,
Trăiau doar prin credinţă, prin ea primeau putere,
Nu se-ngrijeau de euri, de haine şi de hrană,
Deşi trăirea-adesea, era la propriu-o rană.

Nădăjduiau în Domnul, cântau cu bucurie,
Ştiau că e aproape Isus, că o să vie,
În gropi cu lei, cuptoare, nu şi-au pierdut speranţa
Şi-au susţinut credinţa, mai mult decât viaţa.

Când a venit momentul să plece-acas-la Tata,
Având desaga goală, uşor urcat-au treapta,
Un pas şi încă unul, spre soarele răsare,
Dar vai de cei ce poartă, desaga mult prea mare!

Se poticnesc, suspină, le zdrângăne argintul,
Trudita ascensiune, le-anihilează sprintul,
O, suflete! Priveşte la fraţii ce-au plecat,
Gândeşte-te mai bine, în urmă ce-ai lăsat!

Întoarce-te degrabă, întoarce-te din drum,
Fă un bilanţ acuma, căci tot ce e postum,
Nu e de trebuinţă! Atât căt tu trăieşti,
Poţi să-ţi croieşti o cale, spre slăvile cereşti.

De crezi că ai bagajul prea plin şi greu de dus,
Tu cheamă ajutorul, pe Domnul Sfânt Isus,
Sunt nevoiaşi atâţia ce n-au pâine pe masă,
Un pat unde să doarmă, căldură, haine, casă.

Nu te-alipi de ceva ce este trecător,
De te-ancorezi în Domnul, vei fi nemuritor,
Trăieşte în sfinţenie, fii darnic, milostiv,
Căci binele de-acuma, e doar paliativ.

De te-ngrijeşti de suflet, de hrana ţi-e Cuvântul,
Nu vei pieri, te-asigur! Nu vei vedea mormântul!
Căci Bunătatea Slavei, tot ce-a promis va face,
Trăieşti conform Scripturii, eşti binecuvântat cu pace.

20/01/2013, Barcelona