Răspunsul lui Isus

De ce mai stai, când eu te chem,
Și zăbovești să vii la Mine ?
Când Eu doresc să-ți fiu un frate,
Și să te știu că-ți merge bine !

La ce te uiți în jurul tău
De parcă ești stăpân pe toate ?
Nu Eu ți-am dat cu mâna Mea,
Averi, și trai, și sănătate ?

Demult, am hotărât să las,
Palatul de cleștar în urmă.
Și am venit jos pe pământ
Din ei, să-mi fac o turmă.

Eu m-am supus să fiu umil,
Pe umeri, ca să car păcatul,
A fost și nepăsarea ta,
Și le-am cărat, ca nimeni altul !

Tu crezi că spinii n-au durut
Atunci când fruntea Mea senină,
A sângerat, și am oftat
Ca tu să vezi, să ai lumină ?

Puteam să cer armată sfântă,
De ei ca să Mă scape,
Dar am ales să mor în chinuri
Și să te scap de moarte !

Pe cei ce M-au scuipat în drum
Ce M-au bătut, smulgându-Mi barba,
Eu i-am iertat, plângând pe lemn
Când l-au ales, pe el, Baraba !

Am vrut lumină să le dau
Opaițul din suflet să nu piară,
Dar au ales, prietene ca tine,
La întuneric, milă ca să ceară .

Mai uită-te o clipă înapoi,
Cum țintuit eram pe cruce,
Când Eu la Eli Mă rugam,
Păcatul lumii, să-L pot duce !

Și câte n-am făcut de-atunci
În viața ta, Eu zi și noapte,
Și ai uitat să-Mi mulțumești
Să plângi, și să Mă chemi aproape .

Te-aștept în prag, ca tu să vii
Și lasă lumea de afară,
Iar dacă tragi cortina, vei vedea
Că-i șubredă, pustie și avară.

De ce alegi un drum întunecos
Cu licurici ce pâlpâie ca tine ?
De ce te amăgești cu ani puțini
Când tu nu știi ce va fi mâine !

Răspunsuri am, să-ți dau la tot
Că nu e pas de-al tău in viață,
Fără să știu tot ce gândești
Și anii tăi, un fir de ață !

Prietene, te-aștept să vii
Nu-S Judecată, sunt Iubire !
Și tot ce am făcut, să știi,
Din dragoste o fac, și pentru tine !

Viorel Balcan 19 ianuarie 2013