Sodoma şi Gomora-s tot atât de vii ca altădată
Şi-n a lor vii se strâng doar roade de păcat
Nimicitorul pentru mulţi a devenit azi tată
Şi prin a lui minuni pe mulţi de Dumnezeu i-a depărtat

Sunt tot mai mulţi acei, ce astăzi mor de foame
Dar şi mai mulţi sunt cei ce-alergă după vânt
Cuvântul e respins, şi-n graba cea mai mare
Se-ndreaptă gloate, gloate spre mormânt

Femeia îşi închide pântecele, ca să numai nască
Şi desfrânării, curviei îi dă nume de iubire
Nu vrea să ştie, şi nicidecum să recunoască
Căci faptele-i o vor purta în focul veşniciei

Copiii nu mai au părinţi, sunt concepuţi în eprubete
Şi pregătiţi să lupte împotriva Lui Isus
Bărbaţii şi-au luat demult aspect de fete
Chemând mânia Dumnezeului din ceruri sus

Părintele e omorât acum de propriul său fiu
Doar pentru câţiva bani, ce nu i-au fost nici lui deajuns
E sufletul lăsat să pribegească prin pustiu
Purtând în inimă un gând mereu ascuns

Fărădelegea şi prostia merg din casă-n casă
Şi tuturor le spune: ,, Nu există Dumnezeu,,
Şi tot mai mulţi se prind în a lor plasă
Având un trai din ce în ce mai greu

Hoţia, jaful, minciuna, preacurvia şi omorul
Sunt unii din stăpânii, care astăzi îl robesc
Pe cel ce cu mândrie îşi proclamă eul, omul
Nevrând să ştie de ceea ce în el este dumnezeiesc

E rătăcire mare, şi noaptea-naintează tot mai mult
Să-nghită inima şi sufletul pentru vecii
Printre ruine răscolesc plăceri şi se ascund
Urmând doar moartea, nu şi drumul celor veşnic vii

Sunt mulţi, ce-au acceptat sfârşitul fără să-L cunoască
Şi-au hotărât un timp, pe care îl numesc destin
Pe un străin ei s-au unit ca să-l slujească
Doar că-i o slujbă plină de necaz şi chin

Dar preamărit şi proslăvit să fie bunul Tată-Dumnezeu
Pentru-al Său Fiu-Isus Cristos, Mântuitorul lumii
Căci chiar de este uneori nespus de greu
El face, ca din nou să prindă focul, stinşi cărbunii.

Amin!