Îmi 'stâmpăr talpa în picurii de rouă,
Din gama ciocârliei adun cântare nouă,
Mă mângâie izvorul cu susurul blând,
În plete-mi joacă vântul, miresme aducând.
Sunt un țăran cu mâinile crăpate,
Trudind pe-ogor din zori până în noapte,
Palma mi-e aspră, însă. . . totuși, nu e
Nici un semn al rănilor de cuie.
Mi-e greul cu sudoare-amestecat,
Dar pentru mântuire, preț n-am dat,
Acest dar minunat, ca toate mai presus,
L-am primit din Cer, prin Jertfa Lui Isus.
Pe scara ierarhiei, prin El strămutat,
Din nimic ce-am fost, sunt fiu de Împărat,
Din sânziene-mi împletesc cununa,
Iubesc pe Domnul pentru totdeauna.
Tatăl meu e-n Cer, El este și țăran,
Seamănă, crește, culege an de an.
Nu se rușinează să curețe, să are,
El, Împărat, Stăpân peste lucrare.
Pentru mine-a dat ce a avut mai drag.
Țin cu tărie al biruinței steag,
Laud Împăratul, Lui Îi sunt dator,
Mult doresc să-I fiu în holdă, ajutor.
Cu mici slefuiri, poezia ar deveni exceptionala!