CA REBECA

O autentică slujitoare,
Mărturisitoare,
În totul ca
Mireasa Rebeca,
Aşteaptă Isus, în lumină
Biserica Lui sa devină.

Esenţial: să fie fată
Nevinovată.
Să n-aibă legături,
Cu idoli sau duhuri,
Ci doar cu Mirele său,
Dumnezeu.

Şi să fie gata,
A sluji cu fapta,
Pe-orice străin rob,
Ciung, olog sau orb,
Oprit la izvor:
Să-i ofere-al său ulcior.

Să-L creadă pe Cuvânt
Pe Trimis-Duhul Sfânt.
Grăind de iubirea aleasă
Pentru Mireasă,
De marea glorie
Şi bogăţie,
A Mirelui de dincolo de pustie.

Să fie pregătită,
Şi întărită,
Prin credinţă
Şi pocăinţă.
Pentru drumeţia cenuşie,
Prin trista pustie,
Până-n Împărăţie.

Din izvorul ce nu seacă,
Rebeca a scos apă,
Pentru zece cămile
Însetate de zile
Lungi şi uscate,
Prin pustiuri neudate.

Cea mai vrednică dintre fete,
A tot urcat pe trepte
Şi-a coborât, umilă,
S-adape cu milă
Fiecare cămilă.
O tonă lichidă
A scos fata smerită.

Dar noi, pentru ceilalţi
Prieteni şi fraţi,
Ducem poveri
De căderi şi dureri?
Îi chemăm la ape,
La izvorul de-aproape,
Din inima noastră?
Ne e viaţa fereastră
Spre patria cerească?
Ori e gheizer din Islanda,
Când gheaţă, când apă caldă?
Izvorâm roua iubirii
Şi-a mântuirii?

Îi încălzim pe cei din jur
Cu focul divin şi pur
Din vatra inimii,
Izvorul patimii?
Apă şi foc,
Râu din rai, la un loc!
Dăruire sfântă,
Muncă ce încântă.

Atunci, Duhul Sfânt,
Martor de legământ,
Ne va găti cu aur,
Din cerescul tezaur:
Inele cu nestemate
Pe mâini, brăţări minunate.
Să-L slujim cu bucurie
Şi aici, şi în vecie!