Orasul se trezeste din nou, incet, la viata,
Si soarele se-apuca scarbit, umbre s-alunge.
Caci n-ar vrea ca sa fie azi, martor in cetate,
La scena de spectacol, ce mana osti in piata.

Si strazile-s murdare de-atata salnicie,
Ce spiritul de turma, rasare in noi toti,
Doritori de noi senzatii, ne-ngramadim bezmetici,
Nu ne impinge nimeni, suntem doar lacomi, hoti...

Caci stim cu toti ca astazi, de pare pe varf de lemne,
Ereticul acela ciudat de parca-i miel,
Condus va fi de preoti, caci sufletu-I va trece,
Prin flacari catre poarta, spre iad sau catre cer!

Si linistea deodata ne taie ca şi cutitul,
Caci iata, vine,-apare El, Omul, osanditul,
Dar nu poarta manie, nu striga implorare,
Si mila ne arata, iubire, indurare!

Si toti simtim deodata, ca noi suntem pierduti,
Chiar daca El e singur, si noi suntem mai multi.
Chiar daca El va arde si noi ne vom uita,
Noi nu putem pricepe, din ochi, lumina Sa!

Si dupa ce cu zgomot de tobe si de crainici,
Sentinta e citita, starnind fiori satanici,
In timp ce oameni josnici Îl leaga si-I dau foc,
Multimea-ncremeneste, ca pietre sta pe loc:

Caci dintre lemne-n flacari, spre cer suie cantare,
O ruga de marire, un strigat de iertare,
Si sufletu-mi se umple de groaza si-ntrebari:
Durerea, ura naste, nu Binecuvantari!!!

Ce Dumnezeu, ce viata, ce crez avea cel mort?
Cum a putut sa -i ierte pe toti, ca si Hristos,
Si inima ma roade, si-n somn sa fug nu pot,
Ceva ma chinuieste, un Duh, nu mai suport!

Si-n ochi mereu revine lumina de pe chip,
A Lui pace sublima, imi vine ca sa tip:
Acasa-n camaruta, descarc tot oful meu,
Si inteleg deodata, ce-mi cere Dumnezeu!!!

Catand in sfanta carte, raspuns la intrebari,
Gasesc pace deplina, curate, noi carari...
Si nu e timp si vreme, lumina ca s-ascund,
Voi merge la prieteni, pe fratii mei catand...

Orasul se trezeste din nou, incet, la viata...
Si oamenii se-aduna din nou astazi in piata,
Spectacolul va-ncepe, dar mie nu imi pasa,
Gasit-am Tatal, Fratii ... si drumul catre CASA!