Samariteanca
Autor: Sav Simona  |  Album: vol 5  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de simonasav in 25/01/2013
Drumul dinspre Galileea -
Din Iudeea veneau ei
Şi-au trecut prin Samaria,
Domnul şi cu-nvăţăceii

Şi s-au oprit la fântână
Osteniţi de calea lor;
Ucenicii caută cină,
Să-şi ´stîmpere foamea lor.

Dar Isus stă şi aşteaptă
Să mai dea din apa vie
La cei care se deşteaptă,
Şi mai vor ca să o bea.

O femeie cu ulciorul
Vine ca să scoată apă
Isus zice "Dă-Mi şi Mie!"
Dar ea nu-i prea încântată

"Tu, iudeu să îmi ceri mie
Apă rece ca să bei
Nu ştii că samaritenii
N-au a face cu iudeii?"

"O, femeie, apă vie
Eu ţi-aş da dacă tu vrei
Să primeşti sfânta solie,
Şi cuvîntul viu să-l iei.

Du-te-acas´ şi cheamă-ndată
Pe bărbatul tău de vrei
Să vorbesc şi Eu cu dînsul"
"Doamne, ce greu lucru ceri!"

"N-am bărbat!" zise îndată!
"Cinci aveai - cel care-l ai
Nu-i al tău, e-mpovărată
Fiinţa ta, de toţi cei răi!"

Când văzu realitatea
Cu care s-a confruntat,
Ea lăsat-a jos găleata
Şi-n cetate-a alergat.

Şi pe toţi de pretutindeni
Ce pe drum îi întâlnea,
Le spunea despre Mesia
Şi cum ştie viaţa sa.

Şi-au venit în grabă mare
Toţi sătenii de cu zor
Să-L asculte pe Mesia,
Aproape de casa lor.

Vrem izvorul mîntuirii!
Vrem şi noi din ape vii!
Şi în harul ascultării
Să fim nişte pietre vii!

Cum să fie închinarea?
Unde Doamne, ne asculţi?
În Ierusalim, la Templu?
Sau aici, pe ai noştri munţi?

O-nchinare-adevărată
Este-n duh şi-n adevăr.
În odaia încuiată,
Să te rogi cu mare dor.

Vine vremea, şi-acum este -
Cînd valoarea cea mai grea
Este-n odăiţa-ascunsă
Şi fugind de calea rea.

Nu-i mai mare îndurare
Ca prin harul lui Hristos
Să descoperi mîntuirea,
Pentru omul păcătos.

Trece Domnul prin cetate
Trece pe la noi prin sat,
Hai şi stai cu El de vorbă,
Să-ţi mai dea şi ţie-un sfat!

Vino şi mărturiseşte
Nu-ţi ascunde-al tău păcat,
El e viu şi totul vede
E Domnul cel minunat!

Şi mai are apă vie
Izvoru-I din slăvi înalte
Şi el curge şi te-mbie,
Hai şi bea pe săturate!

Te aşteaptă cu iubire
Nu te-ascunde azi de El
Căci face şi pentru tine,
Un adevărat Betel.

Are-un untdelemn aparte,
Are har de vindecări
Şi-n orice problemă frate,
Ştie să dea rezolvări.

Vino, căci Isus te cheamă
Cheamă-i şi pe-ai tăi iubiţi
Cât mai este îndurare,
Prin har sunteţi mântuiţi.

Spuneţi tuturor să ştie
Căci Isus e Salvator,
El e Mesia ce vine
Pentru al nostru popor.

E secretul cel mai tainic
Pe care Domnul l-a trasat.
Spuneţi tuturor să ştie:
Domnul ne-a eliberat!

Ne-a trasat o închinare
Doar în duh şi-n adevăr,
Nu în lucruri pieritoare
Ce-s făcute-aşa, de om.

Nu spre idoli să se-ndrepte
Ochii tuturor de-aici
Doar Isus poate să ierte
Şi doar Lui poţi să te rogi.

Iată, azi Samariteanca
Am avut-o în vizor
Căci ea şi-a lăsat găleata,
Chiar acolo, la izvor!

E frumoasă mărturia
Căci ea spus-a orişicui
Căci întreaga vieţuire,
Cunoscută-i Domnului.

Vino, căci Isus mai iartă,
El e pilda de urmat
Căci din palma perforată,
Apa Vieţii n-a secat!
AMIN


Este adevarat este foarte important sa gustam din apa vie a Domnului Isus, sa bem din ea mereu asa vom ajunge la viata vesnica.O poezie frumoasa, fii binecuvantata.
Adăugat în 25/01/2013 de florenta.sarmasan
Domnul să vă răsplătească tot ce faceţi spre slava Lui!
Domnul e acelaşi. El ne cunoaşte trecutul, prezentul şi viitorul nostru.
Tot ce ne rămâne, este să ne încredem şi să facem tot ce ne spune El!
Adăugat în 25/01/2013 de cost_ana
Să poftim aşadar la Apa Vie cum ne îndeamnă versurile! Fiţi binecuvântată.
Adăugat în 25/01/2013 de floridinmaracineni
Numai apa vie a Cuvintului , ne face si ne tine vii dar si rugaciunea in odaita ,asa cum spune autoarea in versuri,numai bine!
Adăugat în 26/01/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 2832
  • Export PDF: 4
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni