Risipitorii
de Octavian Sarb

Mi-e rupta pana, de o vreme,
Mi-e focul inimii doar jar,
Ascult cum sufletul imi geme,
Ca sunt risipitor de har.

Cand m-am intors acasa, tata
A alergat in fata mea,
M-a strans in brate, si-a zis: “-Gata,
Esti rupt de-acum de lumea rea!”

Chemat-a slujitorii-n graba,
A dat porunci sa ma-ngrijeasca,
Sa lase orice alta treaba
Si un ospat sa pregateasca.

Am fost uimit de bunatatea,
Cu care m-a intampinat,
Degeaba am cerut dreptatea:
Pedeapsa, nu sa fiu iertat!,

Degeaba i-am cerut lui tata
Sa nu ma mai numeasca fiu,
Ci, sa-l slujesc ca rob sunt gata
Caci i-am tradat iubirea, stiu!

Dar, mai aveam un frate mare,
Era plecat la munca-n camp,
Cand s-a intors, a lui mirare,
In ura s-a schimbat, zicand:

“-Ce dreptate ai parinte?
Cand, tu, rasplat-ai inversat,
Mie, ca am fost cuminte,
Un ied micut sa imi fi dat!

Atatia ani de ascultare,
Cand celalalt era plecat,
Cautand placeri si desfatare,
Eu te-am slujit neancetat.

S-arati atata indurare,
Nu doar atat, ci, sa-l cinstesti
Cu un ospat, sa-i dai onoare,
Ce a facut, nu-ti amintesti?



-Nu te pripi! raspunse tatal,
Ci, lasa-ma sa iti explic,
Ce e iubirea, cum arata,
Si tare-as vrea s-o-nveti, un pic!

-Stiu ca mi-a pradat averea,
Si, stiu c-a fost nechibzuit!
Dar, ce mai stiu e ca durerea
Si rusinea l-au trezit

Din somnul mortii ce-l cuprinse,
Din iadul care l-a ajuns,
Din amagirile promise,
Care in suflet i-au patruns.

-Priveste-i chipul, si te-ndura,
Nu te-mpietri in ura ta,
Invata-acum a mea masura
Si lasa judecata rea!...”

Nu a fost chip sa il convinga
Ci a ramas neanduplecat,
Iubirea n-a putut, sa-nvinga,
Pe cel gresit nu l-a iertat.

El s-a-mpietrit pana la moarte
De legea lui s-a atarnat,
L-a judecat pe al sau frate
De tatal sau n-a ascultat.

Atata timp a stat cu tata,
Dar a slujit cu indarjire,
Scopul lui fiind doar plata,
Gandul doar la mostenire.

Nu si-a inteles batranul,
Nu i-a-mpartasit durerea,
Voia s-ajunga el, stapanul,
In asta isi gasea placerea.

N-a inteles ce e slujirea,
Inima-i era stricata,
Nu a cunoscut iubirea
Ce vibra in al lui tata.

Casa aceasta-i adunarea,
Cei doi frati ne definesc,
Cum mi-e inima, lucrarea?
Cu care ma asemuiesc?

Va marturisesc durerea,
Ce o simt in pieptul meu,
Ca, mai nou, imi caut placerea
Fara Tatal, Dumnezeu.

N-o mai caut,acum, in lume,
Pentru mine-i caz inchis,
Ci,azi, caut sa-mi fac un nume
In biserica lui Hrist.

Prin fireasca-ntelepciune,
Ma apropii de Scripturi,
Fara foc in rugaciune,
Prins, doar, de fiori obscuri.

Fratii mei, iata-mi pacatul,
Judecati-ma cum stiti,
As dori, pe Necuratul,
Sub picoare sa-L striviti.

Oradea 14-21 Ian.2013