Fii înălțat, Isuse, - din adânc
Mi-ai ridicat iar sufletul la viață
Când doar puteam a scheuna ca țânc
Sub râsul de prostie îndrăzneață.

Eram în rândul celor ce greoi
Îngreunați în putreziri de culpe
Împinși cu ale sorților șuvoi
O moarte de-ntuneric ca să umple.

În zdrențele a celui de nimic
Țărână tânguiam spre fund de groapă...
Ce-aș fi putut eu, Doamne, să-Ți mai zic
Când timpul nemilos mormânt mă sapă.

Dar Dumnezeu pe-o clipă-I mânios
Și pe-o vecie e-n bunăvoință –
O noapte am tânjit bolnăvicios,
Dar zorile mi-aduseră Credință!

M-ai auzit, Isuse, din dureri,
M-ai despuiat de sacul meu de jale
Și mi-ai turnat în trupul meu puteri,
În inimă mi-ai semănat o Cale.

Cu prospețime mă-ntării în pas,
M-ai înfășat, Isuse, în Iubire,
În urmă-atâta frică a rămas,
Iar înainte numai fericire.

Inima mea în bucurii mi-o treci
Pe unde-au fost doar pustiiri și grele...
Te-oi lăuda eu, Doamne,-n veci de veci
Și dacă voi putea și peste ele!