Şi totuşi există... iubirea!
Autor: Maria Luca  |  Album: Mai aproape de Tine...  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 28/01/2013
Şi totuşi există iubirea
În lumea pierdută-n păcat...
În noapte mai licăre focul
Şi aripi mai tind spre înalt...

Mai sunt încă glasuri ce strigă
Şi mâini se ridică spre cer...
Mai fumegă totuşi tăciunii
În traiul de-acum efemer...

Şi totuşi mai curge izvorul
De lacrimi, de rugă şi cânt...
În inimi pătrunde şi astăzi
Mesajul ascuns în Cuvânt!

Mai este un strop de-ndurare
Cât timpul de Har nu-i sfârşit...
Isus e la poartă şi bate
Să spună ce mult ne-a iubit!

Mai este o zi... o clipită
S-accepţi ca un dar mântuirea...
Te-ncrede în şoapta ce-ţi spune:
Şi totuşi există... iubirea! ! !

Vulcan-27-01-2013
Mary
Da. Iubirea există şi va exista mereu. Şi-atâta timp cât vei crede în Iubirea cea mare, vei avea şi răsplătirile Ei.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 28/01/2013 de 1954adina.9mai
Să fii binecuvântată de Domnul, sora Maria, ce frumos scoți versurile din inimă.Și totuși există iubire, deși nu prea se vede uneori, atâta timp cât pe pământ există cel puțin un copil al Domnului,
există și iubire.Pace și Iubire Sfântă!
Adăugat în 28/01/2013 de ana_haz51
Fii binecuvântată.Frumos
Adăugat în 28/01/2013 de jinga_ruben
Statistici
  • Vizualizări: 967
  • Export PDF: 14
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni