Ferice de bărbatul cel iertat
Cui Dumnezeu greșelile îi spală
Și sufletul i-i liber de păcat,
Iar viclenii în duh nu îl înșală.
Cât am umblat de Dumnezeu ascuns
Durerile în inimă și fire
Mă strâmtorau în traiul meu, străpuns,
De o venită iar nenorocire.
Verdeața cum în secetă-a pălit,
Pământul încrețit când e de sete
Așa și eu tânjeam nenorocit
Cu ochii morți și vlăguit în spete.
Și cum eram îndurerat și stins
De ghinioane împletite-n soartă
Viața mea întregă Ți-am întins
Și-n întregime ea mi-a fost iertată.
Cei ce doriți a fi evlavioși
Rugață-vă la vremea potrivită
Și vă vor ocoli nourii groși
Cu revărsarea apei răzvrătite.
Tu ești, Isuse, ocrotirea mea,
Tu mă-nconjori cu scut de izbăvire
Și cât de liber, Doamne, pot cânta
În viața înflorită în Iubire.
”Te-oi învăța – îmi spune Domnul Sfânt –
Cuvântul să-ți înalți în rugăciune,
Călăuzindu-ți traiul pe pământ,
Ferindu-te de orice stricăciune.„
De vreți ca înspre crestele de munți
Să vă-nălțați pe căile-nțelepte
Nu fiți ca și catâri nepricepuți
Pe care bice-n frâu pot să-i îndrepte.
Chin au doar cei care păcătuiesc!
Iar cei ce pe Isus doar îl ascultă
În bucurie-un veac dumnezeiesc
Vor ști o fericire tot mai multă!