Dalba batistă pe mal se frământă –
Vântul o flutură ca pe un steag,
Din orizont alba velă pământul
Îl mai salută o dată cu drag.

Ochi de femeie spre dânsa-și îndreaptă
Dragostea ca pescăruș fără glas:
Calea corăbiei oare e dreaptă?
Poate va trage din nou la popas?

Iar despărțirea le crește întruna
Vremuri, distanțe adăugând,
Înspre amurg se pornește și Luna
De pe catarge cu pânze lucind.

Nu se aude albindul batistei
Din velier nu se vede-un ecou
Freamătă încă nădejdile triste,
Iar aruncându-se-n valuri cadou.

Ceaţa de noapte pictează fantasme
Care îndeamnă amăgitor,
Iar scânteierile de-entuziasme
Se petrecură pe urmele lor.

Moare în beznă avântul, tendința
Rostogolindu-și cuvintele gri,
Vie-i pe mal și pe valuri Credința
Că fericirea se va-ndeplini.