Anotimpuri ale vieţii și spirituale
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Confesiune în rime  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de loredanam in 01/02/2013
Copii eram, parcă-nfloream în iarnă,
De prima nea, când începea să cadă:
Era o veselie printre îngeri, clară,
Când ne jucam cu fluturi de zăpadă.

Pururi ne minunăm, cum a venit Isus:
Prunc coborât în Dar, din Rai de Viață,
Doar înfășat în Dragostea de sus,
Ca să topească lumile de gheață.

Şi, într-o primăvară m-am întors la El,
Primindu-L ca pe jertfa mea de Paşte,
Plângând ca Petru, imploram pe Miel:, , Te rog, a doua oară, a mă naşte!"

Adolescentă, am iubit mult vara,
Cu miezul ei fertil şi arzător. .
Și-am înţeles că Isus este Soare
Ce vindecă, dar şi un Foc mistuitor.

Petale fragede căzură de pe noi,
Lumina veche nu ne mai încape...
Când amintirile ne năpădesc, şuvoi,
Vestesc că marea trecere este aproape.

Vremea de-ar pierde frunze, nu secunde,
Am ști că lumea e-n toamnă târzie,
(Deşi cărunteţea, cochet, şi-o ascunde),
Iar Domnul Cristos e gata să vie.

Noi, dincolo de iarna vieţii, invocăm
O negrăit de luminoasă ţară,
În Cortul ei, pe Isus o să-L sărutăm,
Şi vom trăi etern în primăvară.


Craiova, 1-02-2013
In Apocalipsa 21:3, scrie:„Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii!"
Minunat! Domnul Isus sa te binecuvanteze! Multumesc pentru cuvintele de incurajare, pentru comentariile pline de ingaduinta, pe marginea poeziilor mele! Domnul sa te intareasca si sa iti rasplateasca slujirea! Cu drag!
Adăugat în 02/02/2013 de lboltasu
Daniela draga, expui frumos, artistic, sensibil toate anotimpurile sufletului si vietii dar, tu esti o fiica a primaverii .Pastreaza-ti prospetimea jertfei tale ,inaintea JERTFEI LUI, in primavara nemuritoare cind El, te-a inmugurit pentru cer.
Adăugat în 02/02/2013 de sanda_tulics
Desfasurarea anotimpurilor ,luata ca punct de sprijin pentru viata noastra spirituala este foarte frumos zugravita , transmitand sentimentele poetei la fiecare varsta a vietii .Deosebit in stil este identificarea , regasirea personala in fiecare ipostaza, culminanad cu certitudinea victoriei,partasiei finale cu cel "studiat si admirat" in toate anotimpurile terestre!Felicitari sincere si Multa Pace!
Adăugat în 02/02/2013 de cristianagape
Domnul sa te binecuvinteze sora Daniela, ai gasit cea mai de pret comoara, pe Domnul Isus.
Adăugat în 02/02/2013 de florenta.sarmasan
Multumesc, suntem toti fii ai primaverii si ai jertfei Lui. Domnul sa va rasplateasca!
Adăugat în 02/02/2013 de loredanam
O poezie melancolica, calda, sensibila... Felicitari!
Adăugat în 02/02/2013 de francu.cristina
Statistici
  • Vizualizări: 2311
  • Export PDF: 68
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni