Crucea Ta, Isuse al meu, nicicind nu m-a părăsit.
Niciodată n-a plecat departe de sufletul meu.
Atunci cînd eram trist, lînga mine a venit.
Să îmi ia al meu suspin şi tot ce era mai greu.


Au fost zile neînsemnate, în care răul mă-ncerca.
Şi venea spre mine cu ură, duşmănie.
Dar eu am ştiut că numai crucea Ta,
Are să-mi dea pace, linişte, iubire...!


Tu Ţi-ai arătat dragostea Ta mare.
Şi-ai revărsat-o peste mine-n zile negre şi pustii.
Cît de minunată-Ţi e puterea Doamne.
Eu am ştiut, că, a Ta cruce, orşicînd va birui.


Crucea Ta măreaţă o voi pune înainte,
înainte mea, şi a sufletului meu pustiu.
Astfel, crucea Ta va fi ca cele sfinte.
M-ar sfinţi pe mine, şi sfinţit eu o să fiu.


Atunci cînd vîntul bate, şi gerul suflă tare,
Atunci cînd cerul cade, şi munţii s-ar despica,
Atunci fii lîngă mine, să le paşesc pe toate,
Să pot să spun cu-ncredinţare, c-a biruit puterea Ta .


Crucea Ta-i-atît de dulce, dar, cu spini, întradevăr .
Cu spini dulci şi pipăraţi de mare încercare.
Dar crucea Ta-n mine, mă îndeamnă să nu mă tem.
Căci numai ea are să dea în dar, o dulce alinare.


Dar Tu întotdeauna vei fi al nostru Împărat .
Al meu Tată şi Păstor care m-a găsit.
Căci eu voi spune-n toate cum de Tine am aflat.
Şi voi striga spre cer, că a Ta cruce, a biruit.


Nu am putere-ndeajuns să zdrobesc ceea ce-i rău.
Nu am atîta-nţelepciune să pot lupta cu-ncredinţare.
Nu sunt vrednic de nimic, dar Tu, eşti eul meu.
Şi de aceea, eu trăiesc să pot să birui, ... Doamne...!

amin