Îmi otrăvește inima în piept
Necinstea celor ce-s cu două fețe –
Ei singuri se-amăgesc neînțelept
Și cată și pe alții să-i învețe.

Fățarnici, ca și umbre-n ascunziș,
Își pitulează gânduri de lumine,
Iar noaptea-n pat țes un păienjeniș
De perfizii și de hâtrii pe mâine.

Se laudă pe dânșii-n ochii lor,
Dar răul tăinuiesc să nu se vadă
Cătând să se pitească într-un cor
Pălăvrăgind acolo cu bravadă.

Isuse, Adevărul Tău îl porți
De bezne și de certuri mai departe
Şi ne deschizi cu bunătate porţi
Ca să găsim Izvorul de Dreptate.

Sorgintele de Viață Tu le ești
Acelor ce au suflete smerite,
Vâltoarea de aripi dumnezeiești
Suflă urzeli de șmecheri ticluite.

Eu prin Lumina Ta lumină văd,
Cuvântul Tău Viață-mi toarnă darnic
Și nu dai să mă tragă în prăpăd
Mâna cleioasă-a hâtrului fățarnic.

Tu îi vei risipi din calea mea
Cum pulberea de vânt e-mprăștiată
De n-or putea în viață-a se scula
Cu-ntreaga lor credință învățată.