Motto: ""Imi pusesem nadejdea in Domnul, si El S-a aplecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii,din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stanca si mi-a intarit pasii."" Psalmul 40:1-2.

Am fost rob legat cu lanturi de pacat si de minciuna,
Jos in valea plangerii, unde moartea e stapana;
Dar o raza de Lumina a patruns in bezna-adanca,
Lanturile au fost rupte, si m-a ridicat pe stanca.

Am privit in jos cu groaza, iadul din care-am scapat,
Din Sodome de ispita si Gomore de pacat;
Si am fost cuprins de scarba vazand cata murdarie
Mi s-a strecurat in suflet, cat am trait in robie.

Dar in mine incoltise o nadejde, o speranta:
Acea raza de Lumina va putea cu siguranta
Sa ma spele de pacate, relele sa le alunge;
Dar la raza de Lumina oare as putea ajunge?

Raza cobora din ceruri, undeva de peste munte,
Dar ca sa incep urcarea trebuia sa trec o punte;
Era o punte de apa in care m-am cufundat
Si-am iesit lang-acel munte, Domnul fie laudat!

Insa ceva se schimbase, eram atat de usor!
Pacea imi intrase-n suflet si simteam ca pot sa zbor!
Si calauzit de raza sa urc muntele iubirii
S-ajung la Lumina lumii, Soarele neprihanirii.

Avand mijlocul incins cu o funie de credinta
Eu am inceput urcusul, calea catre pocainta;
Calauza aveam Scriptura in aceasta ascensiune,
Iar cand eram obosit ma-ntaream prin rugaciune.

Sprijin imi era nadejdea; cand urcusul era greu,
Inaltam cantari de slava proslavind pe Dumnezeu!
Dar in drum mi-a rasarit, o stanca neagra, colturoasa,
Care-mi inchidea cararea, si mi-a vorbit dusmanoasa:

"Rob fugar, fa cale-ntoarsa! Locul tau e-acolo-n vale
Unde-i moarte, unde-i plans, unde-i numai chin si jale!"
M-am oprit inspaimantat, si-am strigat printre suspine:
"Doamne nu ma parasi! Doamne ai mila de mine!"

O adiere ca o soapta m-a mangaiat pe obraz:
"Fiule! Se-apropie noaptea, si de-i bezna o sa cazi!"
Cautam cu-nfrigurare sa trec pragul neputintei
Si c-o mana tremuranda am dezlegat funia credintei.

Si cu un capat de funie, mijlocul mi l-am incins,
Celalalt l-am aruncat peste stanca, lung si-ntins.
Am strigat: "Ajuta-mi Doamne!" Si Domnul m-a ajutat!
Prins in funia credintei, sus de tot m-a ridicat.

Am privit in urma, stanca, care imi statuse-n cale
Ca piatra de poticnire, si-am vazut cum se pravale
In haurile Adancului, si scotand un groaznic urlet
De furie si disperare ca a mai pierdut un suflet.

Multumescu-Ti Tie Doamne, si ma-nchin supus, smerit,
Ca m-ai scos din acea vale, pasii mi i-ai intarit;
Sa urc muntele credintei, calauza mea Tu esti,
Tu ma tragi spre Tine Doamne, spre inaltimile ceresti.
Amin!