În inimi, ne dorim cadouri,
Copii rămân și oamenii maturi,
Dar, Domnul ne împarte daruri:
Ploaia trezirii-n adunări.

În slava umplerii Duhului Sfânt,
Au coborât din cer, ne spune Biblia:
Flăcări celeste, în vârtej de vânt,
Şi darul limbilor: Glosolalia.

Dar, fără completarea Tălmăcirii,
Nerodnică e ruga ori cântarea,
Chiar de o-nalţi în grai de îngeri,
De n-o pricepe toată adunarea.

De nu e cineva să tălmăcească,
Mai bine, cântă în gama şoptită,
Şi ruga-ngână în limba cerească,
Știi, Domnu-aude inima zdrobită.

Mai ziditoare este Profeţia,
Când Domnul a grăit prin vas de cinste,
Şi a dezvăluit inimii taina,
Toţi recunoaştem sfintele-I cuvinte.

Atunci când proorocia se-mplineşte,
Însă profetul cade testul faptelor,
Căci idolilor, în ascuns, slujeşte,
E necesar darul Deosebirii Duhurilor.

Cu–acest spiritual discernământ,
Tu înţelegi când e-o tămăduire,
Prin darul Vindecării-n Duhul Sfânt,
Sau pe o cale fără mântuire.

Darul Ajutorărilor, pentru Isus,
La fel ca şi talantul Dărniciei,
E milostenia făcută în ascuns,
În lipsa laudei şi a făţărniciei.

Darul Minunilor, când demonii te-ascultă,
Când pâinile şi peştii se-nmulţesc,
E o favoare rară, dar, tresaltă,
Căci numele ţi-e scris pe plai ceresc!

Dar de Înţelepciune şi de Cunoştinţă,
Alături de talantul Cârmuirii,
Reverse Duhul Sfânt, cu prisosinţă,
Peste păstori, pe calea mântuirii!

Credința, doar cât bobul de muștar,
În tine, va produce o schimbare:
Smulgând din rădăcini viciul-dușman
Și munții fricii, aruncând în mare!

Darul Credinţei este crescut de încercare,
Când suferi pentru Domnul, inocent,
Tu să calci peste ură, defăimare,
Ca Petru peste apele din Chineret!

Slujba de Evanghelist este şi darul
De a întoarce suflete la Dumnezeu,
Schimbarea inimii o face Harul,
Minunea pocăinței: să renunţi la „eu”!

O, suflă, Vânt divin, în adunare!
Să-ți dăm inimi neîmpărțite!
Să cerem toți ungere în lucrare,
Înviorează suflete-ațipite!

O, Doamne, Te rugăm cu-ncredințare,
Același ești, Putere Infinită!
Umple de daruri Adunarea!
Să fie-Împărăția Ta lărgită!

Amin!