Aripi de lut

Cu aripi de lut, nu poți ca să zbori
Departe, a prinde o rază.
Nu poți să te înalți ca șoimul prin nori,
Când luna-i pe cer, natura-i netrează.

Cu aripi de lut, nu poți ca să crești
Ca munții, cu fruntea-n zăpadă.
Nu poți nici poteci, să urci până-n deal,
Că lutul e greu, ființa-ți doboară.

Cu aripi de lut, nu poți ca să strângi,
Grămadă, pe cei ce-s departe.
De vrei orizonturi cu ele să atingi,
Vor fi doar iluzii, și gânduri deșarte.

De vrei să te-nalți cu aripi de lut,
Avânt, să îți iei către zori,
E greu să te-nvârți, în cercuri ca șoimii,
Ce leagăn își fac, din ceață și nori.

Cu aripi de lut, e greu să atingi,
Ecouri, ce azi te îndeamnă,
Să zbori către Cel ce azi Îți răspunde
Din lutul poverii, la Dânsul te cheamă !

Tot aripi de lut, ne trag tot mai jos,
Arcașul, e gata să tragă.
Săgeți otrăvite în aripi se înfig,
La sol țintuiesc, un trup fără vlagă.

O, Doamne, ce vrei la Tine să zbor,
Dă-mi aripi din pene, nu humă,
Avânt să îmi iau, spre cerul albastru,
Şi zborul spre Tine, Isuse îndrumă !

Viorel Balcan 11 februarie 2013